Filmând în aceste zile drama biografică “The Butler” sub comanda regizorului Lee Daniels, Alex Pettyfer a bătut palma şi cu regizorul Nick Cassavetes (“John Q”, “The Notebook”, “Alpha Dog”) pentru thriller-ul de acţiune “Cali“, în care urmează să intre în pielea iubitului cu care Kristen Stewart are o relaţie tensionată.
Scenariul semnat de Michael Diliberti (“30 Minutes or Less”) relatează aventurile Myei şi ale lui Chris, doi iubiţi din San Fernando Valley care realizează un pseudo-documentar în care fata joacă rolul victimei asasinate şi vând materialul contra unei mari sume de bani. Înainte ca păgubiţii să bage de seamă că au aruncat banii pe fereastră şi că tânăra din film este vie şi nevătămată, Mya şi Cris fug din California şi se distrează cu mica avere pe care au câştigat-o în urma acestui truc ingenios.
Câţiva ani mai târziu, Mya este forţată să se întoarcă în localitatea natală pentru a-şi salva sora mai mică, confruntându-se cu un grup de maniaci periculoşi, care vor să se răzbune pe ea fiindcă i-a păcălit cu acel film fals. Foşti parteneri de afaceri furioşi, vedete porno cu instincte criminale, un tehnician veterinar drogat şi un cowboy care se comportă ca o veritabilă maşină de ucis sunt problemele pe care Mya trebuie să le rezolve, la care se adaugă certurile frecvente cu Chris.
Nick Cassavetes şi producătorii de la companiile The Voltage Production şi New School Media îşi propun să dea startul filmărilor la thriller-ul “Cali” spre finalul acestei veri, în Los Angeles, conform Variety.
Sursa: cinemarx.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu