14.11.2011

Taylor Lautner a sarbatorit finalul „Sagai Amurg” cu un desert

După ce – din 2008 încoace – actorul Taylor Lautner (19 ani) se menţine în formă pentru rolul dezbrăcatului vârcolac Jacob Black, acum, la terminarea filmărilor, brunetul poate în sfârşit să dea iama în dulciuri, scrie femalefirst.co.uk.

Lautner s-a delectat cu o budincă mare de tot şi a explicat: „După ultima scenă în care apar fără tricou pe mine, am petrecut. Am ieşit în oraş, am mâncat primul meu desert după multă vreme şi câteva zile n-am mai mers la sală. Am mâncat mereu sănătos, deci nu fac excese acum, dar dacă aş vrea o îngheţată sau ceva de genul ăsta, acum pot să mănânc”.

Lautner a spus că i-a fost greu de tot să-şi menţină condiţia fizică de-a lungul acestor patru ani şi cinci filme, deoarece nu prea avea timp de mers la sală şi la filmări trebuia să mănânce foarte des.

„Saga Amurg: Zori de Zi – Partea I”, următorul film în care Taylor Lautner îl interpretează pe vârcolacul Jacob Black, are premiera pe 18 noiembrie.

Sursa: TvMania, fylautner

Niciun comentariu: