15.09.2011

Ashley Greene eroina unui film ce rastalmaceste romanul clasic 'Oliver Twist'


Intrucat in anul 2012 se celebrează 200 de ani de la naşterea scriitorului englez Charles Dickens, o mulţime de proiecte destinate marelui ecran sau micului ecran sunt in faza de producţie şi vor fi lansate anul viitor pentru a marca evenimentul, unul dintre ele fiind readaptarea romanului "Great Expectations" de catre regizorul Mike Newell.

Deocamdată nu a fost instalată nicio persoană in scaunul de regizor al proiectului "Olivia Twisted", dar rolul titular feminin a fost adjudecat de către Ashley Greene (24 ani), interpreta lui Alice Cullen in franciza "The Twilight Saga", pe care o veţi putea urmări in viitorul apropiat in comediile "Butter" şi "LOL" şi in horror-ul "The Apparition".

Olivia Twisted este o tanără in varstă de 19 ani, care devine lidera unui grup de adolescenţi orfani bine antrenaţi, ce trăiesc pe străzi şi acceptă să comită tot soiul de infracţiuni pentru a face rost de bani şi a supravieţui. Atunci cand derbedeii işi dau acordul de a săvarşi ceea ce pare a fi un simplu caz de răpire, se trezesc implicaţi intr-un război violent intre două clanuri rivale de criminali.

Editorii de la Variety notează că pelicula "Olivia Twisted" imbină elemente dickensiene clasice cu elemente gotice originale şi că Michael De Luca, producătorul aflat in spatele unor filme de succes precum "The Social Network" şi "Moneyball", se va ocupa de acest proiect.

Sursa: twilightsaga.ro

Niciun comentariu: