Daniel Radcliffe, Emma Watson, Rupert Grint şi Robert Pattinson ocupă patru dintre primele cinci locuri într-un clasament cu cele mai mari averi ale tinerilor din Marea Britanie.
Deşi momentan este imaginea seriei de filme „Amurg", Robert Pattinson a devenit cunoscut tot datorită aventurilor vrăjitorului adolescent. El a avut un rol emoţionant în cel de-al patrulea film al seriei, „Harry Potter şi Pocalul de Foc". Averea lui Pattinson este estimată la 22 de milioane de euro.
Protagonistul din „Harry Potter“, Daniel Radcliffe (21 de ani), este cel mai bogat star englez cu vârstă sub 30 de ani. Averea lui este estimată la 54,4 milioane de euro. Cele şapte filme din franciza „Harry Potter" au adus averi considerabile atât producătorilor, cât şi actorilor. Revista britanică „Heat" a realizat recent un clasament al celor mai bogate celebrităţi din Marea Britanie care au vârste sub 30 de ani. Actorul Daniel Radcliffe, celebru pentru rolul vrăjitorului Harry Potter, are o avere estimată la 54,4 milioane de euro. Din aceşti bani, aproape 30 de milioane de euro provin din ultimele două filme, „Harry Potter şi Talismanele Morţii" (cea de-a doua parte a fost filmată, dar va fi lansată anul viitor).
Colegii lui, Emma Watson (20 de ani) şi Rupert Grint (22 de ani), s-au clasat pe locurile al treilea, respectiv al patrulea, în top. Watson, interpreta inteligentei Hermione Granger, are o avere estimată la 24,6 milioane de euro, în timp ce Grint, cel care-l joacă pe roşcovanul Ron Weasley, a acumulat până acum 22,6 milioane de euro.
Actriţa Keira Knightley (25 de ani), clasată pe locul secund, la o distanţă destul de mare de Radcliffe, stă şi ea bine la capitolul finanţe, după ce a acumulat o avere de 35,8 milioane de euro. Knightley a fost una dintre vedetele francizei „Piraţii din Caraibe", cele trei pelicule din serie încasând peste 2,8 miliarde de dolari la box-office-ul mondial. În afară de această serie, Knightley a jucat mai mult în filme independente, cu buget mic, însă actriţa face parte din elita de la Hollywood.
Leona Lewis (25 de ani) este cântăreaţa britanică cel mai bine clasată în top (locul 6), cu o avere estimată la 14,9 milioane de euro. Katie Melua (26 de ani), cu 10,1 milioane, este pe locul al optulea.

Top 10 cei mai bogaţi tineri britanici
1. Daniel Radcliffe (21 de ani): 54.464.000
2. Keira Knightley (25 de ani): 35.896.000
3. Emma Watson (20 de ani): 24.606.000
4. Rupert Grint (22 de ani): 22.656.000
5. Robert Pattinson (24 de ani): 22.054.000

Sursa: vampirescrib
6. Leona Lewis (25 de ani): 14.941.000
7. Charlotte Church (24 de ani): 12.317.000
8. Katie Melua (26 de ani): 12.064.000
9. Katherine Jenkins (30 de ani): 11.588.000
10. Coleen Rooney (24 de ani): 10.829.000
11. Craig David (29 de ani): 10.737.000
12. Joss Stone (23 de ani): 9.905.000
13. Mika (27 de ani): 9.574.000
14. Cheryl Cole (27 de ani): 9.443.000
15. Amy Winehouse (27 de ani): 9.344.000
16. Alex Turner (24 de ani): 8.947.000
17. Sienna Miller (29 de ani): 7.378.000
18. Emily Blunt (27 de ani): 7.080.000
19. Gemma Arterton (24 de ani): 6.761.000
20. Duffy (26 de ani): 6.702.000
21. James Morrison (26 de ani): 6.106.000
22. Kelly Brook (30 de ani): 6.087.000
23. Natasha Bedingfield (29 de ani): 5.709.000
24. Lily Allen (25 de ani): 5.589.000
25. Paolo Nutini (23 de ani): 4.912.000
26. Kimberley Walsh (29 de ani): 4.641.000
27. Sarah Harding (29 de ani): 4.641.000
28. Nadine Coyle (25 de ani): 4.243.000
29. Nicola Roberts (25 de ani): 3.856.000
30. Jamie Bell (24 de ani): 3.280.000

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu