30.11.2009

Fanii Twilight au descoperit câteva greşeli în New Moon


Fanii Twilight nu au ratat nicio secundă din noul film al seriei, New Moon. Ei au descoperit nu mai puţin de 17 greşeli, conform Femalefirst.co.uk. Erorile au fost postate pe site-ul Moviemistakes.com.

Spre exemplu, Bella, interpretată de Kristen Stewart, zboară în film către Italia cu un avion pe care scrie Virgin America. Problema este că această companie are numai curse interne pe teritoriul Statelor Unite. Compania care are zboruri spre Europa se numeşte Virgin Atlantic.

La un moment dat, într-una dintre scene apare un cameraman care se reflectă într-o oglindă aflată în spatele Bellei. Într-o altă scenă, mai mulţi membri ai echipei de filmare se văd în farurile din spate ale maşinii lui Edward.

Tatuajul de pe braţul lui Jacob îşi schimbă locul de-a lungul filmului. Se mută câţiva centimetri mai jos pe mâna tânărului.

Fanii au mai semnalat şi multe greşeli de continuitate legate de părul Bellei care de multe ori, în aceeaşi scenă, îşi tot schimbă poziţia.

Cei de la Moviemistakes.com sunt convinşi că numărul greşelilor semnalate va creşte în următoarele zile.
sursa cinemagia.ro

Niciun comentariu: